Andrea Mandorlini, antrenorul italian al lui CFR Cluj, a vorbit la cald despre înfrângerea cu FC Botoșani, din cadrul primului meci oficial din noul an.
Partida dintre FC Botoșani și CFR Cluj s-a disputat duminică, pe terenul moldovenilor, în cadrul etapei cu numărul 22 din Superliga și s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 1-0, după golul marcat de către Eduard Florescu, în minutul 64.
Imediat după meci, patronul Nelu Varga a anunțat că Andrea Mandorlini va fi demis de la CFR Cluj, însă antrenorul italian nu se aștepta la acest verdict. La finalul partidei, tehnicianul a vorbit deja despre următoarea etapă.
„A fost un meci compus din mai multe episoade. În unul dintre ele și poate în cel mai important, Florescu trebuia eliminat, e clar, iar la scurt timp a dat gol. Echipa a încercat să joace cât de bine s-a putut pe acest gazon, care nu a fost cel mai bun.
Campionatul se joacă în continuare, titlul se decide în play-off. Noi încercăm să facem meciuri cât mai bune. Azi am jucat pe un teren greu, să ne adaptăm condițiilor de joc. Totul s-a rupt în acel episod, în care Eduard Florescu trebuia eliminat.
Noi vrem să jucăm, să jucăm fotbal, să avem mingea cât mai mult, dar terenul nu ne-a ajutat astăzi. Adversarul a profitat.
Avem timp să ne gândim la meciul următor, cu FC Voluntari. Cu siguranță trebuie să facem mai mult”, a spus Andrea Mandorlini, după meci, citat de Digi Sport.
Andrea Mandorlini a ajuns la CFR Cluj la începutul sezonului actual și a bifat, pe banca tehnică a ardelenilor, 27 de partide, dintre care 11 victorii, 9 egaluri și 7 înfrângeri.
În această pauză competițională de iarnă recent încheiată, CFR Cluj a staționat pe locul secund în clasamentul din Superliga.
Ardelenii au câștigat ultimul meci înainte de vacanță, scor 4-0 cu U Cluj, însă aceștia veneau după o serie de opt meciuri fără succes în campionat și Cupa României.
În urma eșecului cu FC Botoșani, CFR Cluj rămâne pe locul secund în Superliga, cu 36 de puncte, la egalitate cu a treia clasată, Rapid București, având însă cu un meci în plus față de urmăritoarea Universitatea Craiova (locul 4, 34 de puncte), care ar putea urma pe poziția a doua dacă o învinge pe Farul Constanța în etapa curentă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER